Luni, 25 August 2003: Batalia pentru PETROM
Verigile lantului ce-l leagã pe Tender
de afacerile vicepresedintelui SUA
La începutul anului, în contextul discutiilor despre PETROM, a apãrut
în scenã un trio redutabil ce pãrea cã porneste cu
dreptul în lupta pentru privatizarea celei mai importante companii românesti:
Ovidiu Tender – Willem Matser – Halliburton.
Primul – om de afaceri român foarte important, al
doilea – ofiter de rang înalt la NATO si al treilea – o mare
corporatie americanã activã în domeniul combustibililor
si în spatele cãreia se prefigureazã imaginea vicepresedintelui
american Dick Cheney. La nici câteva zile de la anuntarea acestei triple
aliante, Matser este arestat la Bruxelles pentru spãlare de bani, proveniti
probabil din traficul de droguri columbian, Tender este în corzi, deoarece
numele grupului de firme Tender SA apare în prim-planul acestui scandal
atât în Olanda, cât si în România, iar despre
interesul Halliburton pentru PETROM nu s-a mai auzit nimic pânã
de curând. Reporterii „Jurnalului National” sunt în
mãsurã sã vã prezinte noi date despre o afacere
transnationalã în care numele lui Tender si Vasile Frank Timis,
investitorul de la Rosia Montanã, sunt alãturate unor personaje
interesante din grupul de firme Halliburton.
La 7 februarie 2003, autoritãtile olandeze l-au arestat sub acuzatia
de spãlare de bani pe Willem Matser, locotenent-colonel din staff-ul
secretarului general al NATO, lordul George Robertson. Matser a fost acuzat
cã intentiona sã spele suma de 200 de milioane de dolari, proveniti
din traficul de cocainã din Columbia, folosindu-se de grupul de firme
Tender SA.
Stirea arestãrii lui Matser a fost tinutã secretã pânã
o lunã mai târziu, mai precis pe 7 martie, când faptul a
fost prezentat în presã. Cu doar câteva zile înainte,
Ovidiu Tender declara cã intrã în lupta pentru privatizarea
PETROM alãturi de Willem Matser si corporatia americanã Halliburton.
Filiera Regal Petroleum
Întâmplãtor sau nu, pe 11 martie 2003, la doar câteva
zile de la mediatizarea scandalului, directorul general al Halliburton Company
Germany Gmbh, Guenter Nolte, pãrãseste pozitia din companie si,
douã zile mai târziu, devine director în firma Regal Petroleum
PLC, firmã al cãrei presedinte este nimeni altul decât controversatul
om de afaceri cu dublã cetãtenie româno-australianã,
Vasile Frank Timis.
Reamintim cã Frank Timis este personajul aflat în spatele afacerii
„Rosia Montanã”. Acelasi Frank Timis a fost condamnat în
douã rânduri pentru trafic de heroinã în Australia.
Ulterior, în calitate de presedinte al firmei Gabriel Resources, în
care Ovidiu Tender detine pozitia de director, Timis a început o seamã
de afaceri în domeniul exploatãrii resurselor minerale din România.
Pentru a reveni la firma Regal Petroleum si la numirea lui Guenter Nolte ca
director executiv în aceastã firmã, reamintim cã
Frank Timis si firma Regal au fost acuzati, în urmã cu câtiva
ani, de legãturi cu grupuri de crima organizatã din Ucraina. Acuzatia
a fost fãcutã de cãtre concernul Gazprom, într-o
scrisoare adresatã fostului prim-ministru Mugur Isãrescu, în
care se specifica cã firma Regal furã gaz din conductele ce traverseazã
Ucraina si îl vinde la un pret mai mic decât cel de pe piatã
unor întreprinderi din România.
La momentul actual, Regal Petroleum face afaceri în Ucraina, dar si în
România, în judetul Suceava, unde partener de afaceri este firma
Prospectiuni SA care apartine lui Ovidiu Tender.
Olandezul de miliarde
Întrebat telefonic dacã l-a cunoscut pe directorul general al Halliburton
Germania, Guenter Nolte, Ovidiu Tender ne-a declarat cã într-adevãr
l-a întâlnit în 2000, însã a negat faptul cã
Nolte i-ar fi facilitat decizia de a se alia cu firma Halliburton pentru privatizarea
PETROM. Tender a spus cã a discutat cu firma-mamã Halliburton
cu sediul în Dallas, Texas. De asemenea, Tender ne-a îndrumat spre
Frank Timis pentru a afla mai multe date despre Nolte. Nu am reusit însã
sã îl contactãm pe acesta.
Un amãnunt foarte important în acest context este acela cã,
în fapt, reprezentantul Halliburton în România este firma
Halliburton Energy Services Romania SRL, al cãrei reprezentant unic este
olandezul Tako Jan Kremer. Acesta este si director în firma Halliburton
Company Germany Gmbh, subsidiarã a grupului american Halliburton, firmã
al cãrei director general a fost, asa cum aminteam, pânã
la 11 martie 2003, chiar Guenter Nolte.
Cu toate acestea, Ovidiu Tender ne-a declarat cã nu-l cunoaste pe reprezentantul
firmei Halliburton în România, Tako Jan Kremer. Acesta este si director
în firmele Halliburton Company Austria Gmbh, Baroid Gmbh din Germania
– un alt subsidiar al lui Halliburton – si director în compania
Kellog Brown & Root Gmbh. Aceastã ultimã companie a beneficiat,
si datoritã vicepresedintelui american Dick Cheney, de contracte cu Guvernul
SUA în valoare de 2,3 miliarde de dolari. Practic, Kellogg Brown &
Root a fost si este prezentã alãturi de Armata americanã
în toate zonele de fost sau actual conflict, incluzând Bosnia, Albania,
Kosovo, Haiti, Afganistan si Irak.
Semne de întrebare
1 De ce a pãrãsit Guenter Nolte postul de director general al
prestigioasei firme Halliburton Germania pentru a se asocia în firma Regal
Petroleum cu Vasile Frank Timis, condamnat de douã ori pentru trafic
de heroinã?
2 Existã vreo legãturã între plecarea lui Guenter
Nolte din compania Halliburton Germania pe 11 martie 2003, numirea sa ca director
în Regal Petroleum la 13 martie 2003 si izbucnirea scandalului Matser
– Tender – droguri Columbia pe 7 februarie, o datã cu arestarea
lui Matser?
Gigantul Halliburton
Halliburton este una dintre cele mai mari firme din domeniul produselor si serviciilor
din domeniul petrolier. Grupul Halliburton are strânse legãturi
cu vicepresedintele american Dick Cheney, care a fost chiar presedinte al companiei
pânã în 2000. Halliburton desfãsoarã prin firma
subsidiarã Brown & Root o serie de contracte în valoare de
peste 2 miliarde de dolari plãtiti de Armata americanã pentru
diverse proiecte în zone de conflict. Numele Halliburton a fost mentionat
si într-un scandal referitor o firmã ruseascã implicatã
în spãlarea unei mari sume de bani proveniti din trafic de droguri.
O investigatie a organizatiei americane Center for Public Integrity (CPI) aratã
cã Halliburton a insistat pentru acordarea unui împrumut în
valoare de 292 de milioane de dolari pentru finantarea firmei rusesti Tyumen
Oil Co., firmã activã în domeniul petrolului si membrã
a grupului
rusesc de companii Alfa. Un document obtinut de CPI si redactat de un fost maior
KGB specifica faptul cã firme din grupul Alfa „sunt adânc
implicate în traficul de droguri din întreaga lume” si în
spãlarea banilor apartinând cartelurilor criminale din Columbia.
Reprezentantii Tyumen Oil au negat însã orice implicare în
aceastã afacere. (Paul Cristian Radu)